Academia dpIT

Programul nostru de referinta, Academia dpIT, este cel mai mare program comunitar de mentorat si educatie practica dedicat liceenilor, dezvoltat prin contributia comuna a mediului de business, academic si scolar. Sprijina tinerii in cea mai importanta etapa formativa, oferindu-le atat o perspectiva asupra carierei in IT cat si repere de baza in procesul dezvoltarii personale, precum: constientizarea potentialului personal, familiarizarea cu “munca in echipa”, asumarea de roluri si responsabilitati, dezvoltarea abilitatilor de leader, incurajarea inovatiei si stimularea spiritului antreprenorial.


Timp de 7 luni, elevii au posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei prin interactiune directă cu responsabilitati reale si mediul de munca dintr-o companie ei avand acces in firmele de IT partenere, unde, grupati in echipe muncesc efectiv la realizarea unor produse, parcurgand toti pasii necesari dezvoltarii unui proiect, invatand sa gandeasca “out of the box”, fiind incurajati sa judece ca niste adevarati antreprenori, ajungand astfel sa inteleaga proiectele nu doar din unghiul tehnic, ci si din perspective manageriale, de marketing sau antreprenoriale, deprinderi utile si transferabile la nivelul oricarei optiuni de cariera.

Academia dpIT cuprinde


Programul de practica

Programul de practica ofera elevilor posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei prin expunere la responsabilitati reale si mediul de lucru dintr-o companie IT, experimentand provocarea de a dezvolta o aplicatie ”cap-coada” inovativa, pornind de la idee si pana la prototip, cu respectarea unui deadline.

Mentorat

Dezvoltarea aplicatiilor se realizeaza prin munca in echipa, sub intrumarea unui mentor.
Mentorii sunt programatori din firmele de IT partenere, care se implica in organizarea echipei ajutand la stabilirea rolurilor si responsabilitatilor, identificarea obiectivelor si planificarea activitatilor de proiect.

Programul de training

Cursurile si workshop-urile tehnice si de soft-skills sustinute, au scopul de a furniza tinerilor conceptele tehnice de care au nevoie in realizarea aplicatilor precum si imbunatatirea abilitatilor de comunicare si dezvoltare personala: Antreprenoriat, OOP, BD, Comunicare, Lucru in echipa, PM, Agile, Presentation Skills, Leadership etc.

Concursuri

Prin participarea la concursurile pe care le organizam, tinerii au posibiltatea sa-si constientizeze abilitatile, sa-si fructifice imaginatia, creativitatea si pasiunea, sa-si asume responsabilitati individuale si de grup, sa-si prezinte si sustina proiectele obtinand feedback din partea unor comisii cu inalta expertiza tehnica si de business.

Expozitia aplicatiilor

Organizarea, la finalul Academiei dpIT, a expozitiei aplicatiilor, ofera tinerilor sprijin in promovarea si vizibilitatea produselor realizate, in mediul de business si media, fiind o excelenta oportunitate de a-si exersa cunostintele de marketing si antreprenoriat dobandite.

Festivitatea de premiere

Recunoasterea abilitatilor pe care tinerii le-au dobandit urmand Academia dpIT, are loc intr-un cadru festiv; diplomele de absolvire sunt inmanate de personalitati ale mediului academic, de business si comunitar, iar cele mai bune proiecte sunt premiate.

Daca esti elev si doresti sa participi in Academia dpIT, vrei sa stii:


Inscrierea

Inscrierea in Academia dpIT se face prin completarea formularului disponibil mai jos, iar daca esti elev in una din unitatile scolare partenere DPIT, profesorul de la clasa iti va acorda consiliere in acest sens. Perioada stabilita pentru inscriere este luna februarie. Formular inscriere 2024.


Selectia

Procesul de selectie il desfasuram in colaborare cu scoala ta si consta in doua etape:

  1. o testare la nivelul scoalii (la decizia scolii); Profesorul tau iti va comunica criteriile de selectie, perioada in care se organizeaza aceasta, si te va sprijini cu informatii in cazul unor nelamuriri;
  2. interviu cu echipa noastra de TeamAngeli.

Formarea echipelor

O echipa dpIT este formata din 6 membri: preferam sa cuprinda minim un elev din clasa a IX-a, unul din a X-a, unul din a XI-a si printre coechipieri sa fie minim o fata. La formarea echipelor, colaboram de asemenea cu profesorii. Alegeti un nume pentru echipa si un teamleader.

 


Practica

Companiile de IT partenere va ofera suport pentru a invata sa realizati o aplicatie “cap-coada”. Veti petrece in medie 1-2 ore/saptamana in contact direct cu mediul de lucru real dintr-o firma de IT.
Programul de practica il stabiliti impreuna cu mentorul, in functie de disponibilitatea lui si a membrilor echipei voastre.


Mentorii

Fiecarei echipe i se aloca un mentor – developer in firma de IT partenera. Mentorul va indruma in organizarea echipei, in stabilirea rolurilor si responsabilitatilor si in planificarea activitatilor necesare dezvoltarii aplicatiei familiarizandu-va cu procesele moderne de project management.


Alegerea temei proiectului

Consultandu-va cu mentorul, identificati o problema a comunitatii pe care o puteti rezolva impreuna cu echipa, cu ajutorul unei aplicatii realizate de voi. Tema proiectului poate fi din domeniul stiintific, social, cultural, literar etc., cu singura conditie sa nu promoveze sexul, discriminarea sau violenta de orice fel.

 


Realizarea aplicatiei

Puteti alege sa dezvoltati aplicatia utilizand orice limbaj de programare doriti si pe care l-ati agreati in echipa impreuna cu mentorul, dar atentie!, veti realiza singuri aplicatia! Rolul mentorului nu este de a va “invata cod” (sau de a-l scrie in locul vostru!), ci de a va ghida oferindu-va solutii tehnice, precum materiale si instrumente de lucru care sa va ajute.
Aveti la dispozitie ~6 luni sa realizati aplicatia propusa.


Training-urile

Poti opta sa participi la o serie de cursuri si workshop-uri tehnice si de soft-skills: Antreprenoriat, OOP, BD, QA, Tehnologii Web, Comunicare, Lucru in echipa, PM, Agile, Presentation Skills, Leadership etc. Topicurile prezentate au scopul de a furniza concepte importante in dezvoltarea personala si cele tehnice de baza necesare in realizarea unei aplicatii.


Absolvirea Academiei dpIT

Toti membri echipelor care au finalizat Academia dpIT prin sustinerea proiectului in fata comisiei de evaluare, in cadrul Concursului de proiecte din finalul programul, vor primi o diploma de participare.
Cursantii care, la finalul programului, obtin un numar minim de 50 de credite (din maxim 100) la evaluarile de pe parcursul programului, vor primi Diploma de absolvire a Academiei dpIT insotita de Anexele cu evaluarile echivalente.

 


Concursurile

Te poti inscrie cu echipa sa participati la concursurile organizate in ultima luna a programului. Este o excelenta oportunitate de a va testa competentele dobandite, atat personale cat si cele de echipa.
In punctajul final obtinut de echipa, pondera cea mai mare o are rezultatul realizat la Concursul de proiecte, dar conteaza si rezultatele obtinute de membrii echipei la Concursurile individuale.


Premiile

Cele mai bune proiecte, dar si cele mai bune rezultate obtinute la concursurile individuale, vor fi premiate in cadrul Festivitatii ce marcheaza incheierea programului.
In prima parte a evenimentului sunt inmanate diplomele de absolvire celor care au reusit sa-si transpuna ideile in realitate finalizand programul si, daca te numeri printre ei, vei fi invitat sa-ti prezinti proiectul la Expozitia de aplicatii D.P.I.T.


Expozitia aplicatiilor

Ai ocazia sa-ti faci cunoscute idea si produsul dezvoltat prin participarea la Expozitia aplicatiilor D.P.I.T., care ofera proiectelor vizibilitate in mediul de business si media, la eveniment fiind invitati reprezentanti ai firmelor de IT, ai mediului academic si comunitar dar si principalele trusturi media.
Daca visezi la o cariera de succes in IT, felicitari – esti pe drumul cel bun!


Constientizeaza ce potential urias ai si intra in comunitatea tinerilor inovatori, cu spirit antreprenorial si viitoare cariere de succes in IT!