Simona Godja
Project Manger
NetMatch
“Aflată pentru a treia oară în juriul concursului de proiecte din cadrul DpIT, am crezut că deja am văzut și am auzit tot și că mari surprize nu aș mai putea avea.
Însă din nou, peste 130 de tineri, organizați în 27 de echipe, au reușit să mă surprindă și să mă încânte cu munca lor, cu prezența lor, cu spiritul de echipă evident. Maturitatea programului DpIT se vede din toate unghiurile: echipe mult mai bine închegate, idei de proiecte grozave și bine ancorate în realitatea de azi, tineri cu reale calități de speakeri, prezentări uimitor de bune și de bine structurate, elevi dedicați cu incredibil de multe cunoștințe tehnice și de business.
Încă o dată, onoarea a fost a mea. Am reprezentat NetMatch în această aventură și mă bucur că putem susține liceenii într-un proiect diferit de ce se întâmplă la școală, dar apropiat de ce se întâmplă în munca de zi cu zi în IT”.
(Membru în Comisia de jurizare a proiectelor DpIT ediția 2018, 2 octombrie 2018)
“La a doua experiență ca membru al juriului, am avut ocazia să asist la 23 de prezentări frumoase, interesante, creative, de bună calitate, pline de emoții pentru elevi, dar și pentru mentori. Dacă anul trecut a fost în mare parte o surpriză pentru mine această competiție, anul acesta am avut așteptări mari: dar și acestea au fost depășite. Se simte experiența acumulată de către organizatori, mentori, elevi…juriu. E minunat să descoperi că adolescenții pasionați de programare au învățat cum să își prezinte și reprezinte munca, să muncească împreună în echipă, să gândească un business plan, fiind foarte dornici să răspundă întrebărilor adresate de membrii juriului, mândri de muncă lor. Sunt încântată să văd o evoluție frumoasă a programului, mai multe licee implicate, mai multe companii din domeniul IT implicate, mentori cu experiență și nu în ultimul rând elevi cu experiență.”
(Membru în Comisia de jurizare a proiectelor DpIT ediția 2017, 19 octombrie 2017)